Posted by : MARIVS IMPERATOR 9 Dec 2011

Istoria Bisericii Vladica incepe undeva in intervalul 1738 - 1753, atunci cand Mitropolit al Tarii Romanesti a fost Neofit I Cretanul. Acesta era grec din Creta, venit in tara ca dascal al lui Alexandru Mavrocordat, fiul lui Constantin. Provenind dintr-o familie extrem de bogata de negustori greci, acesta-l ajuta cu bani pe domnitor, capatand in schimb o parte din fabuloasa biblioteca a Mavrocordatilor ce a fost impartita cea mai mare parte Manastirii Vacaresti, cat si facilitarea accederii in functia de Mitropolit al Ungrovlahiei.
Neofit I Cretanul - Mitropolit intre anii 1738 si 1753
Fire dedicata misiunii sale bisericesti, acesta a sprijnit cu bani, mosii si danii sporirea averii Mitropoliei. A precedat actul lui Constantin Mavrocordat in desfiintarea rumaniei, platind din banii sai daune Mitropoliei in schimbul eliberarii tuturor rumanilor de pe proprietatile acesteia din Bucuresti si Targoviste (15 Martie 1746). De marirea Mitropoliei Tarii Romanesti s-a ingrijit atat in partea materiala (facand sa i se inchine acesteia schiturile Greci, Buliga, Galmeiele sau Sfantul Nicolae din mahalaua Selari), cat si in cea spirituala (tiparind foarte multe carti de invatatura bisericeasca, reformand modul de functionare al acestei institutii sau educatia ce urma sa fie data celor ce isi doreau straie preotesti). In actele Mitropoliei, in acei ani, apare mentionata si Biserica Vladicai din Prund, alaturi de sumele si celelalte obligatii avute. Vladica era in epoca denumirea data inaltelor fete bisericesti, in special mitropolitului. Cuvantul deriva din slavona, limba intelectualilor epocii si a bisericii, insemnand om puternic, important, principe sau chiar voievod, insa la noi a fost folosit doar in uzul bisericesc. Dat fiindca este prima mentiune a acestei biserici si numita "a Vladicei", fara o alta denumire, tind sa atribui piatra fundamentala Cretanului. Conform relatarilor banului Mihai Cantacuzino, Vladica Neofit se prapadeste otravit in urma participarii la complotul esuat impotriva lui Matei Ghica Voda.
Misionarul Blasius Kleiner aparinand de Ordo Fratrvm Minorvm, venit in perioada 1760-1770 in ceea ce astazi este Romania si Bulgaria, lasand in urma numeroase insemnari privind istoria acestor locuri, scria din odaia sa de la Baratie in anul 1761 despre Biserica Vladicai din Tigania Mitropoliei. Denumirea de Tiganie provine de la fostul nume al acestei mahalale, unde vreme indelungata au locuit tiganii aserviti de Biserica si toti calicii (saracii) din aceasta parte a Bucurestiului tocmai pana spre actuala Soseaua Viilor. Casele de pe acest platou erau mai mult bordeie, poporul era putin la numar, maidanele si gradinile erau multe, oamenii lucrand mai cu seama viile boierilor si ale Mitropoliei. Nu este de mirare ca numele de Tiganie a persistat, caci fanariotii erau complet dezinteresati ca stapanii de la Stambul revarsa in Tarile Romane toata aceasta populatie hindusa, iar acestia puteau sa se lipeasca de acei tigani ce erau deja stabiliti aici.
O alta mentiune despre acest mic lacas de cult apare atunci cand Protopopul Stoica daruieste in numele Mitropolitului Dosoftei Filitis, in 1794, o serie de podoabe si vase specifice folosului bisericesc.
Pana la sfarsitul secolului al XIX-lea nu mai apar date importante despre aceasta mica biserica, exceptand ca a scapat focului devastator din 1847 si ca in anii 1894-1895, atunci cand se zidesc in apropriere casele preotilor, aceasta era aproape ruinata in lipsa oricarei renovari complete de-a lungul timpului. Tot acum se naste si ideea demolarii sale, caci se considera ca fondurile nu erau indestulatoare pentru refacere, iar zidurile in sine nu aveau o valoare deosebita (!). In schimb putem incepe sa privim indeaproape istoria unei alte biserici, demolate si ea, insa numita Biserica Sfantul Nicolae din Prund.
In anul 1682 boierul trecut la calugarie Teofan Schimonah ridica schitul Sfantul Nicolae in locul numit mai apoi din Prund. In scurta vreme acest schit a fost inchinat Mitropoliei. Inca dinainte de vremea aceea Dambovita avea multe meandre si cam din dreptul actualului Palat de Justitie incepea a se desparte in doua brate ce se uneau aproximativ unde azi avem intersectia dintre strada Bibescu Voda si Bulevardul Dimitrie Cantemir. Numeroasele cursuri de apa afluenti ai Dambovitei, precum Bucurestioara, Garlita si Dambovicioara, erau atunci parte din peisajul cotidian al capitalei valahe si nimeni nu se mira de revarsarile din primavara si toamna ale meandrelor numeroase ale Dambovitei. In mare parte aceste revarsari se petreceau chiar din pricina bucurestenilor, care sufocau raul cu mori de apa, gunoaie de tot soiul si fel de fel de ingradiri si indiguiri menite sa sporeasca suprafetele curtilor dinspre albie. Regularizarea cursului de apa a fost implinit abia sub regele Carol 1, spre sfarsitul secolului al XIX-lea.
Domnitorul Cuza si doctorul Carol Davila vizitand un cartier inundat de revarsarea Dambovitei.
Pare-sa ca insula aceasta era suficient de lunga si de lata pentru a primi pe suprafata sa o moara, o baie, cat si casele si acareturile acestui schit de calugari. Cu vremea insa acest brat sudic, mai putin adanc si cu un debit foarte scazut, a secat lasand in urma un intins camp de nisip si pietris numit prundis.
Intre anii 1778-1787 ne intalnim cu Protopopul Stoica (cel mai probabil aceeasi persoana ca-n cazul de mai sus), care prin avutul personal si cu sprijinul banesc al Mitropoliei recladeste vechiul schit intr-o "biserica mare, frumos pictata, din piatra" (de fapt piatra este caramida subtire, legata cu mortar foarte rezistent, asa cum vedem azi la fundatiile "descoperite" de santierul din zona strazii Lipscani). Acesta este momentul care marcheaza cresterea spectaculoasa in importanta a acestei biserici, aflata in concurenta directa cu Biserica Domnitei Balasa, din imediata vecinatate (averea bisericii se mareste prin donatia lui Kir Stoian, in 1813, prin casele sale de pe Podul Calicilor, exemplu urmat la 1820 de Stoica Dulgherul si de Stoian Dumitru la 1839).
Locul aproximativ unde a fost candva Biserica Sfantul Nicolae din Prund - sursa foto Google Earth
Pentru a ne face o idee despre cum arata zona aceasta la jumatatea secolului al XIX-lea trebuie sa spun ca biserica se invecina la Nord cu imobilul Curtii Judecatoresti (unde astazi este Palatul de Justitie - 1), la cativa pasi spre Nord-Est cu Biserica Domnita Balasa (2), la Est cu Piata Mare si vechea Primarie, la Sud-Est cu Palatul Bibescu (3) si la Sud-Vest cu Biserica Sfantul Ilie (4).
Sursa foto Google Earth
Dupa revolta condusa de Tudor Vladimirescu si odata cu unele schimbari legislative, gasim epitrop al acestui lacas de cult pe stolnicul Arion Petrache. In 1846, cu un an inaintea focului naprasnic ce avea sa arda foarte mult din Bucurestiul medieval, Marghioala, vaduva lui Arion, doneaza bisericii casele cumparate de acesta in 1826, de la preotul Sava. Marghioala era fata boierului Falcoianu, mare proprietar de pamanturi in jurul capitalei si foarte influent in epoca. Se spune despre ea ca era intr-atat de urata incat abia la 36 de ani si cu multa truda din partea parintelui ei a putut sa se marite cu Arion, de asemenea boier de seama. Ca sa-l induplece pe acesta, caci Falcoianu tinea mult sa si-l faca ginere, tatal-socru a daruit ca zestre o mosie de 250 de hectare, tigani si o insemnata suma de bani. Murind Arion Petrache, mosia a ramas cunoscuta intre tarani drept a Petrachioaiei, de unde azi avem numele satului Petrachioaia.
Dupa moartea lui Arion, Marghioala a ramas epitrop al acestei biserici pana la moarte, in anul 1877. De altfel, in ultimii ani de viata a fost ajutata in treburile administrative de catre un anume Costache, fost clucer, care dupa moartea Marghioalei Petrache a preluat drepturile si obligatiile acesteia. Ultimii ani de viata ai camineresei nu au fost deloc linistiti, caci in 1871 ea numeste un soi de triumvirat alcatuit din Nicolau, Roseanu si  Luchescu spre a se ocupa in numele ei si al lui Costache de toate cele necesare bunului mers al bisericii. Din pacate acestia incep urzeli pentru decaderea din drepturile de ctitor ale Marghioalei si alegerea lor in schimb, prin intermediul primariei Bucuresti si al noilor si controversatelor legi in epoca ale secularizarii averilor bisericesti. In asemenea conditii izbucneste un proces piperat cu numeroase invective si rasturnari de situatie, insa Costache obtine pentru caminareasa dreptul de ctitor pana la moartea acesteia si apoi pentru sine, tot pana la moarte.
Detaliu din Planul Pappasoglu, din 1871 - sursa foto Art Historia
Dupa moartea Marghioalei Petrache si decesul lui Costache, conform Regulamentului Comunal din 1876, Mitropolia si Primaria isi disputa dreptul de proprietare asupra constructiei si terenului aferent. Primaria era direct interesata nu atat prin prisma iubirii de credinta ortodoxa, cat pentru ca era epoca in care se nasteau ideile despre o capitala moderna, in care se dorea deschiderea de noi bulevarde si alinierea cladirilor. Totusi se ajunge la un acord, urmand ca administrarea sa fie facuta de Mitropolie, insa in chestiunile importante sa fie consultata si Primaria. Printre persoanele delegate in fruntea comisiei desemnate de administrarea bisericii gasim pe Gheorghe Goga (senator, 1878-1884) sau Dimitrie Paltineanu (seful diviziei administrative la primarie, intre 1884-1888).
In anul 1896 gasim in aceasta pozitie pe preotul Marin Popescu si un foarte bogat comerciant pe nume D.I. Ionescu, care au construit casele preotilor intre 1894-1895. In anul 1899, presedintia acestei comisii o are Marius Teodorian, avocat in cadrul primariei Bucuresti si mare proprietar de mosii, alaturi de D.I. Ionescu.
Spitalul Brancovenesc la inceputul secolului XX
Ajungem, iata, in momentul in care destinele celor doua biserici pomenite mai sus ajung sa se uneasca. Asadar, suntem in momentul in care Primaria dorea marirea Asezamintelor Brancovenesti de langa Biserica Domnita Balasa, iar Mitropolia isi dorea lacasuri de cult  impozante, asemeni celor din Occident, astfel incat se naste un parteneriat intre Mitropolie, Primaria Bucuresti si... Sfantul Sinod al Bisericii Ruse! Rusia era direct interesata de sporirea influentei sale la gurile Dunarii, motiv pentru care a aranjat (a se citi "fortat") un schimb ilegal de teritorii, la 1878, cu tanarul stat roman, iar politica sa era aceea de capata pe viitor cat mai mult din Balcani, drept pentru care sprijinea prin orice mijloace infiltrarea spriritului filorus in Romania prin orice metoda. De asemenea Sinodul Bisericii Ruse dorea ca Mitropolia Romaniei sa nu se transforme in Patriarhie, ci asa cum a obtinut in 1885 un oarecare grad de autonomie fata de Constantinopol, sa intre in subordinea Bisericii Ruse.
Obiect decorativ cu stema Imperiului Rus din Biserica Nicolae Vladica
Planul, sprijinit de primarul Barbu Stefanescu Delavrancea, a fost acela de a se demola atat Biserica Sfantul Nicolae din Prund, cat si Biserica Sfantul Nicolae Vladica, unirea averilor celor doua biserici si construirea unei noi, impozante, pe locul unde a fost cea a Vladicai, la palele Colinei Patrhiarhiei, in fosta mahala a Tiganiei.
S-a inceput in Septembrie 1899, atunci cand cele doua biserici si chiliile sunt darmate si s-a cautat atragerea de fonduri prin ajutor public, dar si din partea Mariei Romanov. Cu sume importante au contribuit si Teodorian, Sabareanu sau Anica Georgescu. Tot acum se mentioneaza si demolarea unui hanul din Calea Rahovei ce apartinea de Biserica Sfantul Nicolae din Prund, cat si casele acesteia aflate in calea deschiderii noului bulevard Regina Maria. Cred, cel mai probabil, ca este vorba despre Hanul Golescu.
Fragment dintr-o harta a Bucurestiului din anul 1900. Cu negru este marcat locul viitoare constructii.
Mandatul de primar al lui Barbu Stefanescu a fost destul de scurt, intre Iunie 1899 si Februarie 1901, caci pe atunci exista obiceiul de a se schimba primarii precum domnitorii fanarioti pe vremuri, asa ca la incepetul secolului XX gasim primar pe Procopie Dumitrescu, care adera entuziast la acest proiect. In urma consultarilor cu Mitropolitul Iosif Gheorghianu este numit arhitectul belgian Eduard Leboeuf sa intocmeasca planurile unei biserici impozante, insa care sa aibe inspiratie in traditia locala.
Lucrarile incep in toamna lui 1901, insa repede stagneaza, caci izbucneste pricina intre nou infiintata Biserica Sfantul Nicolae Vladica din Prund si Biserica Sfantul Ilie-Rahova, deoarece aceasta din urma a incercat pe cai nu tocmai ortodoxe luarea a 40.000 de Lei din avutul noii biserici pentru renovarea cladirii sale. Scandalul se stinge repede, caci interventia Mitropoliei si a Primariei este prompta, astfel incat toate fondurile avute la dispozitie se vor canaliza doar pentru construirea si mobilarea noii biserici.
In Decembrie 1901 este ales Teodor Petrescu drept epitrop al Bisericii Sfantul Nicolae Vladica din Prund. Acesta, fost judecator de ocol, il inlocuieste pe D.I. Ionescu, care era grav bolnav. Petrescu il convinge pe I. Sabareanu sa plateasca Primariei suma de 6.000 de Lei pentru ca noua biserica sa nu aiba zidurile drept in strada, ci sa poata beneficia si de o mica gradina. Sabareanu, mare proprietar de mosii, accepta fara mari probleme. Toate probelemele fiind lamurite, la 1 Iulie 1902 se pune oficial piatra fundamentala, iar cladirea bisericii se incredinteaza antrepenorului L. Forebesc, care o termina la 7 Noiembrie 1904.
Biserica Sfantul Nicolae Vladica din Prund, la scurta vreme dupa inaugurare.
Zidirea bisericii, mobilierul si pictura au costat 180.000 de Lei, iar clopotele si vesmintele preotesti au fost cumparate de catre enoriasii parohiei. In ziua de 7 Noiembrie 1904, la sfintirea cu mare fast a noii biserici, au participat inaltul ierarh Nifon Ploesteanul, I. Saita (prefectul politiei), Stefan Teodoreanu (seful de cabinet al ministrului de interne), D. Meseidov (secretarul Legatiei Imperiale Ruse) si D. Cornoiu (seful cancelariei Mitropoliei). De asemenea evenimentul a fost trambitat si-n ziare.
Biserica Sfantul Nicolae Vladica din Prund, vazuta din Dealul Mitropoliei - 1910

Biserica Sfantul Nicolae Vladica din Prund, asa cum apare in planul cadastral din 1911
Mobilierul a fost manufacturat din lemn de nuc la Manastirea Mislea din Prahova, care a fost secularizata in vremea lui Cuza si folosita drept scoala corectionala pentru minori. In timpul dictaturii lui Ion Antonescu se transforma in centru de detentie pentru femeile legionare, iar sub regimul comunist devine inchisoare de femei. Atelierul de lucrat in lemn sau cel de tesatorie este in tot acest timp o constanta, astfel incat Inchisoarea Mislea a avut contracte cu multe magazine din tara si cu Romarta din Bucuresti, in mod special.
Biserica Sfantul Nicolae Vladica din Prund, Noiembrie 2011. A se observa disparitia in timp a crucii de piatra de pe fronton, cat si a celeilalte de deasupra. Cel mai probabil s-au prabusit in urma cutremurului din 4 Martie 1977.
Sursa evidenta de inspiratie a fost stilul bizantin, tradat de cupola semisferica turtita, care acopera pronaosul de forma patrata. Pridvorul, de dimensiuni corecte in totalul compozitiei, se termina cu un fronton ce purta o cruce masiva de piatra. Cornisa, ancadramentele ferestrelor si frizele sunt bogat decorate cu motive geometrice si florale neutre, iar fatada este impartita in doua registre: inferior si superior, cel inferior fiind decorat cu brauri orizontale. Forma si ornamentele turnurilor sunt puternic inspirate din forma celor intalnite la bisericile valahe tarzii, fapt ce arata ca pana si arhitectul belgian era influentat stilul Neo-Romanesc in vertiginoasa ascensiune, ce avea sa fie promovat la nivel de stil national in cadrul Expozitiei de la 1906.
Medalie batuta la 1904
Biserica in perioada interbelica



 Pictura a fost realizata in stil renascentist de catre pictorii Eugeniu Voinescu si Romeo Girolamo, in ulei pe suport de glet de gips. Acestia au mai colaborat si la pictarea Caterdralei Sfantul Haralambie din Turnu-Magurele, cat si la o biserica din Medgidia. Eugen Voinescu a fost nu numai pictor, ci si inalt functionar si profesor la Scoala de Arte Frumoase din Bucuresti.


Altarul
Cupola este pictata in maniera traditionala pentru bisericile ortodoxe.
Sursa foto Raiden
Initial veniturile bisericii erau asigurate in jur de 6100 de Lei anual, provenind din comertul pravaliilor detinute pe Lipscani, al inchirierii loculi viran de pe Calea Rahovei, a caselor de locuinta pentru preoti din Bulevardul Regina Maria sau din arenda Mosiei Curta. Tot aici, la inceput, slujbele erau acompaniate de corul Seminarului Nifon.
In momentul actual administratia bisericii are in desfasurare un contract cu o firma specializata pentru repararea acoperisului si a crapaturilor din structura de rezistenta.

Usile interioare sunt din termopan
In interiorul bisericii a fost instalata o centrala termica

{ 1 comments... read them below or add one }

  1. Iata ca nici bisericile nu scapau de anumite preocupari ale unor mireni...

    ReplyDelete

- Copyright © Arhitectura si urbanism in Romania -